Jul 7, 2023
Întâlnim, din când în când, oameni a căror prezență ne inspiră, ne bucură și ne face mai buni. Întâlnirea cu Alin Ușeriu e unul dintre aceste momente.
Alin a plecat din România la începutul anilor 90, supărat pe țară și decis să nu revină. Și-a construit o viață prosperă în Germania, s-a căsătorit, a devenit tată, a condus o organizație de voluntariat cunoscută în toată lumea. Avea de toate. Mai puțin liniște sufletească. S-a întors în România la finalul anilor 90, cu gândul să schimbe măcar un centimetru pătrat. S-a stabilit la Tășuleasa, în Pasul Tihuța, pe pământul familiei, unde a fondat prima organizație de mediu din România, Tășuleasa Social. A „înrolat” în aspirațiile lui mii de voluntari de-a lungul anilor, într-o țară în care toată lumea i-a spus că nimeni nu vine dacă nu-i o mișcare politică și dacă nu le dai oamenilor bani și alte lucruri.
În 2018, a pornit către alt vis imposibil - să facă o „cărare”, cum îi spune el, care să unească țara de la nord la sud, care să dea Transilvaniei o identitate, care să aducă oamenii, istoria și diversitatea noastră la un loc. Care să pună România pe hartă. Împreună cu Tibi Ușeriu, fratele lui, au început cu banii din vânzarea cărții lui Tiberiu, „27 de pași”.
Azi, Via Transilvanica e gata și e pe cale de a deveni un brand. Cea mai mare expoziție în aer liber, are 1.400 de borne sculptate în granit, câteva sute de gazde și mii de oameni care i-au bătut traseul.
Am vorbit cu Alin despre acest drum care unește, despre cum l-a transformat experiența parcurgerii lui, despre de ce e nevoie de proiecte care nu sunt construite pe spaimă. Despre istoria tumultuoasă a lui și a lui Tiberiu, ce l-a învățat discuția cu sute de comunități și primari, de ce crede că Via Transilvanica e locul unde te vindeci și ar putea aduce o sută de mii de oameni în România și multe altele.
****
Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia.
AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii.
****
Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
****
Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro.
Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.