Preview Mode Links will not work in preview mode

Vast and Curious, cu Andreea Roșca


Sep 12, 2019

Octavian Pantiș a găzduit în România figuri impresionante ale managementului, precum Philip Kotler sau Jack Welch. 

Are 30 de ani de experiență în consultanță și antreprenoriat și conduce Qualians, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de învățare și dezvoltare. 

Dar poate că e mult mai cunoscut pentru cărțile lui audio despre managementul timpului, leadership și schimbare. Cu ele, Octavian a creat, practic, piața românească de cărți audio de dezvoltare personală. 

Musai List, cartea lui despre cum să îți organizezi timpul pentru a munci eficient, a te bucura în fiecare zi și a face loc pentru ceea ce-ți place este, după șapte ani de la publicare, una dintre cele mai bine vândute cărți de business din România. 

Am vorbit cu Octavian despre timp, cum să alegem ceea ce este important, cum se aseamănă filozofia financiară cu cea de management al timpului și de ce o carte celebră despre curățenie a unei japoneze este un instrument minunat pentru a lua decizii legate de timp.

Pentru referințe, cărțile despre care am discutat și script editat: www.andreearosca.ro/octavian-pantis