Preview Mode Links will not work in preview mode

Vast and Curious, cu Andreea Roșca


Nov 12, 2021

Probabil că nu-l cunoașteți, încă, pe Lucian Băltaru. 

Dar ați văzut peste tot în jur acele mașini de curierat pictate cu roșu și o pasăre albă, ca un origami. Chiar este origami. Pentru Lucian, care este fondatorul Sameday, înseamnă flexibilitate și continuă transformare. 

Lucian a intrat cu multă determinare în antreprenoriat, la 18 ani. Visa să facă cea mai mare companie de taximetrie din Bacău. A dat faliment. 

A fondat Sameday în 2007, împreună cu Octavian Bădescu. Au ales numele perfect pentru un serviciu care nu exista - livrări în aceeași zi. Doar că era mult prea devreme. devreme. Forțați de realitate, Au făcut tot ce nu voiau să facă ceilalți curieri: livrări atipice, servicii personalizate. 

În 2015, a fost prima companie listată pe piața Aero. Lucian căuta o soluție de finanțare pentru următoarea etapă de creștere. Erau câteva sute de oameni și făceau trei milioane de euro pe an. 

În 2017, a delistat-o și eMag a devenit acționar majoritar, după o lungă perioadă în care Lucian s-a străduit să-i convingă că Sameday poate fi un bun partener. 

Astăzi, Sameday are o echipă de 4.000 de oameni și afaceri de 130 de milioane de euro. 

Am vorbit cu Lucian despre de ce să ai încredere necondiționată în oameni, despre cum și-au refăcut de câteva ori modelul de business, despre forța subtilă a dereminării și cum au forțat în existență o întreagă piață, chiar sub nasul competiției, despre parenting și pasiunea lui pentru motociclete și despre cum vor ajunge în zece ani la un miliard. 

****

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

****

Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro/podcast. Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro.

Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.