Preview Mode Links will not work in preview mode

Vast and Curious, cu Andreea Roșca


Feb 25, 2022

Limitele a ceea ce putem face sunt definite de limitele aspirațiilor noastre. Iar aspirațiile ne sunt atât de îndrăznețe precum lumea în care ne găsim zi de zi. Nu poți avea aspirații mari dacă rămâi în conversații mici. 

Așadar, iată o întrebare: cum construim noi aspirații pentru tinerii la început de drum? Cum determini absolvenții Politehnicii să îndrăznească mai mult decât să devină angajați ai marilor multinaționale de tehnologie?

Acum exact zece ani, Innovation Labs a pornit ca program pilot de incubare și accelerare pentru startup-uri tehnice. Obiectivul era să îmbine expertiza tehnică cu cea de business pentru a crea soluții inovatoare pentru probleme din lumea reală. A fost primul program de acest fel din România. 

Răzvan Rughiniș a cofondat Innovation Labs, alături de Andrei Pitiș. Astăzi, este cel mai mare de felul său. S-a extins în cinci centre Universitare și cuprinde 11 universități. Inclusiv Medicina. A fost punct de plecare pentru companii care au scalat, atras investiții, creat soluții și produse. A redefinit, cumva, ce e, posibil în tehnologia din România. Este profesor la Politehnică și conducător de doctorat și un pionier în ceea ce înseamnă apropierea educației de economia reală.  

Am vorbit cu Răzvan despre cum schimbi mentalități, despre iluzia că educația tehnică în afară e mai bună decât cea din România, despre a-ți cunoaște limitele și a înțelege la ce ești bun, despre un parteneriat și o prietenie care au făcut minuni, cum creezi noi realități în conversații, cum confortul ne înmoaie ambițiile și de ce să adori problemele. 

****

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

****

Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.

****

Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro.

Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.